Regulile de conduită a spectatorilor la meciurile de fotbal

 

Aprobat
prin Hotărîrea Comitetului de Urgenţă al F.M.F.

nr. 22 din data de 29.07.2014


Regulile de conduită a deținătorilor de bilete, spectatorilor, altor vizitatori, oaspeți, invitați și participanți la meciurile de fotbal organizate sau disputate sub egida FIFA, UEFA, F.M.F. sau a cluburilor de fotbal afiliate


I. SCOPUL PREZENTELOR REGULI

DISPOZIŢII GENERALE


1.1. Prezentele reguli reglementează conduita spectatorilor posesori de bilete, altor vizitatori, oaspeți, invitați și participanți la meciurile de fotbal
organizate sau disputate sub egida FIFA, UEFA, F.M.F. sau cluburilor de fotbal afiliate pe teritoriul Republicii Moldova, drepturile și obligațiile lor atunci când asistă sau sunt prezenți la meciurile de fotbal organizate sau sunt disputate sub egida FIFA, UEFA, F.M.F. sau cluburilor de fotbal afiliate, pe teritoriul Republicii Moldova.

1.2. Intrarea în stadion este permisă numai la prezentarea de către fiecare persoană a unui bilet valid (indiferent de vârstă sau în baza unei reglementări speciale a organizatorului în acest sens), invitație, acreditare, permis special și, dacă i se cere, un act de identitate cu fotografie şi semnătură (de exemplu: buletin de identitate/pașaport). Pentru a li se permite intrarea și a rămâne în stadion, deţinătorii de bilete, vizitatorii,
oaspeții, invitații și participanții la meciurile de fotbal organizate sau disputate sub egida FIFA, UEFA, F.M.F. sau cluburilor de fotbal afiliate trebuie să respecte și să se supună prevederilor menționate în prezentelevreguli, oricăror reguli de siguranță și securitate stabilite de organizator sauvforțele de ordine.

1.3. Deținătorii de bilete, vizitatorii, oaspeții, invitații și participanții la meciurile de fotbal organizate sau disputate sub egida FIFA, UEFA, F.M.F. sau cluburilor de fotbal afiliate care părăsesc stadionul nu vor fi reprimiți în stadion.

1.4. Organizatorul poate decide prin reglementare specială aparte accesul gratuit și fără bilet sau alt document de intrare pe teritoriul stadionului la anumite meciuri de fotbal. În asemenea caz celelalte reguli rămân valabile.


II. TERMENI ŞI EXPRESII


2.1.
În sensul prezentelor reguli, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
-
bilet, invitație, acreditare, permis special document emis de structurile sportive competente, de regulă organizatorul meciului de fotbal, care permite și confirmă dreptul unei persoane fizice de a asista sau a fi prezent la meciurile de fotbal organizate sau disputate sub egida FIFA, UEFA, F.M.F. sau cluburilor de fotbal afiliate. Intrarea la stadion de către deținătorul biletului presupune acceptarea şi conformarea voluntară normelor și prevederilor stabilite de prezentele reguli, aplicabile pe întreg termenul de aflare a deținătorului în incinta stadionului.
- „spectator” deținătorul/posesorul biletului ce a acces la stadion.

- vizitatori, oaspeți, invitați și participanți la meciurile de fotbal organizate sau disputate sub egida F.M.F.” alte persoane a căror acces la stadion se va face în baza unei acreditări, invitație, permis special, etc., emis de către organizator.

- „stadion” teren și spațiu special amenajat pentru disputarea meciurilor de fotbal, dotat cu tribune pentru spectatori, și care include: teren de joc, tribune, parcări, căi de acces, spații de antrenamente, până la limita primului drum public.

- „organizator” - persoană juridică sau fizică, care efectuează și întreprinde nemijlocit toate măsurile și acțiunile din punct de vedere organizatoric, financiar și altele asemenea în vederea disputării meciului de fotbal. În cazul meciurilor de fotbal, care sunt obiect de reglementare al prezentelor reguli, au calitatea de „organizator”: F.M.F. și cluburile de fotbal afiliate la F.M.F. (în cazul meciurilor de campionat și cupă), F.M.F. şi UEFA (în cazul meciurilor din cadrul Preliminariilor Campionatului European de Fotbal), F.M.F. și FIFA (în cazul meciurilor din cadrul Preliminariilor Campionatului Mondial de Fotbal).

- „forțe de ordine” stewarzi, voluntari, colaboratorii poliției, reprezentanții unei organizații de pază particulară contractați de organizator, sau alte persoane delegate și împuternicite de organizator să asigure ordinea publică, securitatea și siguranța în incinta stadionului și purtând articole de îmbrăcăminte cu semne distinctive în acest sens.
- „oficiali” persoane (cu excepția jucătorilor) care desfășoară o activitate legată de fotbal la F.M.F. / UEFA / FIFA / Asociații Naționale de Fotbal / cluburile de fotbal afiliate la F.M.F., indiferent de funcție și de genul de activitate (administrativă, sportivă, de alt fel) sau de durata activității.

- „oficiali de meci” arbitrul, arbitrii asistenți, al patrulea oficial, observatorul de arbitri, delegatul, responsabilul de siguranța și securitatea la stadion în timpul meciului și oricare alte persoane desemnate de organizator să îndeplinească funcții și responsabilități în legătură cu un joc de fotbal.

- „suporter” persoană susținătoare și simpatizantă a unui club de fotbal/echipă, care are un interes activ în fotbal pentru clubul/echipa care o susține, prin individualizarea acesteia cu simbolica, atributele, însemnele clubului/echipei.

- „fan” o categorie a suporterilor care se deosebesc de primii prin faptul că fac parte și sunt membri ai unui grup înregistrat oficial ca persoană juridică sau care fac parte și sunt membri ai unui grup de persoane neînregistrat juridic dar care desfășoară o activitate permanentă și continuă, poate fi individualizat prin elemente de identificare proprii, în ambele cazuri, a căror scopuri și interese sunt susținerea și simpatizarea unui club sau echipă de fotbal.

- „participanți la meci” jucătorii, oficialii, oficialii de meci, reprezentanții forțelor de ordine, spectatorii, suporterii, fanii, alte categorii de persoane participante la eveniment.

-
„grad de risc al meciului” - nivelul posibilității producerii unor fapte îndreptate împotriva ordinii și siguranței publice, cu ocazia desfășurării meciului de fotbal.

- „evacuare a participanților - ansamblul măsurilor imperative desfășurate de către forțele de ordine publice sau de pază private pentru scoaterea, în mod organizat, din incinta stadionului sau locul de disputare a meciului, a unui spectator, a unui grup de spectatori sau a tuturor participanților.
-
„stare vădită de ebrietate consecință a consumului de băuturi alcoolice, substanțe sau produse stupefiante ori medicamente cu efecte similare acestora, asupra comportamentului unei persoane, manifestată prin vorbire incoerentă, mers sinuos și dificultăți de orientare temporal-spațial;
-
„control corporal preventiv și al bagajelor” verificarea sumară a ținutei vestimentare și a bagajelor participanților, în scopul prevenirii introducerii în locurile de desfășurare a competiției sau a jocului sportiv a obiectelor și materialelor interzise la deținere;
-
„interzicere a accesului sau a participării la meciurile de fotbal” măsură de siguranță, inclusiv provizorie, dispusă de instanța de judecată, sau sancțiune disciplinară dispusă de un organ jurisdicțional al F.M.F./UEFA/FIFA, prin care se impune unei persoane interzicerea accesului/participării la meciurile de fotbal disputate în țară sau în străinătate.
-
teren de joc” spațiul destinat exclusiv jocului sportiv de fotbal.
-
„zonă apropiată locului de desfășurare a competițiilor sportive” spațiul situat dincolo de limita exterioară a zonei imediate, care cuprinde și străzile adiacente bazei sportive.
-
„sectorul fanilor” spațiu al unei tribune destinat exclusiv pentru amplasarea fanilor echipelor. La fiecare meci, organizatorul trebuie să prevadă două sectoare separate destinate pentru fanii ambelor echipe.
-
„obiecte de încurajare” obiecte care conțin informații, date, imagini, materiale vizuale sau corpuri care emit sunete, și care per ansamblu sunt utilizate sau ar putea fi utilizate în scopul susținerii unei echipe.


III. DREPTURILIE ŞI OBLIGAŢIILE DEŢINĂTORILOR DE BILETE, SPECTATORILOR, ALTOR VIZITATORI, OASPEȚI, INVITAȚI ȘI PARTICIPANȚI LA MECIURILE DE FOTBAL
ORGANIZATE SAU DISPUTATE SUB EGIDA FIFA, UEFA, F.M.F. SAU A CLUBURILOR DE FOTBAL AFILIATE


3.1. Deținătorii de bilete, spectatorii, vizitatorii, oaspeții, invitații și participanții la meciurile de fotbal organizate sau disputate sub egida FIFA, UEFA, F.M.F. sau cluburilor de fotbal afiliate au dreptul:

3.1.1. la respectarea și protejarea demnității individuale de către organizatorii și participanții la meci, reprezentanții forțelor de ordine la stadion;

3.1.2. la primirea îngrijirilor medicale necesare în cazurile și conform procedurii stabilite de legislația în vigoare a Republicii Moldova;

3.1.3. de acces la evenimentul sportiv la prezentarea biletului, acreditării, invitației, permisului sau altui document special eliberat de către organizator. Intrarea la stadion de către deținătorul biletului, acreditării, invitației, permisului sau altui document special eliberat de către organizator presupune acceptarea si conformarea voluntară cerințelor stabilite de aceste reguli, aplicabile pe întreg termenul de aflarea a deținătorului în incinta stadionului;

3.1.4. de a ocupa locul înscris pe bilet, acreditare, invitație, permis sau alt document special eliberat de către organizator și de aflare pe acesta pe întreaga perioadă de desfășurare a evenimentului;

3.1.5. de acces la locul înscris pe bilet cu băuturi răcoritoare nealcoolice în pahare de plastic sau hârtie și alimentare achiziționate în punctele de comerț specializate din incinta stadionului;

3.1.6. de a susține echipele participante la meci cu mijloace sau obiecte neinterzise sau stând în picioare în absența obiecțiilor din partea celorlalți spectatori (a celor din spate sau din imediata lui apropiere);

3.1.7. de a se folosi gratuit de veceurile situate în incinta stadionului;

3.1.8. la securitatea obiectelor personale, în cazul în care acestea au fost depozitate în camera de păstrare situată în incinta stadionului, dacă o asemenea cameră de depozitare există la stadion;

3.1.9. la asistență și ajutor din partea stewarzilor, voluntarilor, managerilor de supraveghere și altor persoane implicate în organizarea meciului, inclusiv la primirea informațiilor despre amplasarea scaunelor, intrărilor și ieșirilor la stadion, precum și la ajutor în caz de evacuare;

3.1.10. de acces gratuit la stadion la meciul de fotbal amânat în baza acelorași bilete/documente de acces, sau înlocuite gratuit de organizator cu bilete/documente de acces noi;
3.1.11. la restituirea prețului suportat la achiziționarea biletelor sau altor documente de acces în cazul anulării meciului de fotbal, în termen de 10 zile lucrătoare din data anulării meciului, sau într-o perioadă ulterioară la solicitare şi prezentarea biletului/documentului de acces.

3.2. Deținătorii de bilete, spectatorii, vizitatorii, oaspeții, invitații și participanții la meciurile de fotbal organizate sau disputate sub egida FIFA, UEFA, F.M.F. sau cluburilor de fotbal afiliate, alte persoane prezente la stadion, sunt obligați:

3.2.1. să respecte cu strictețe măsurile stabilite de organizatori și forțele de ordine, pe traseele de deplasare tre/de la locurile de desfășurare a meciului de fotbal, în apropierea și în interiorul stadionului;

3.2.2. să respecte cu strictețe ordinea publică, precum și măsurile stabilite de organizator și de forțele de ordine sau de către organele de pază privată;

3.2.3. să procure din timp documente de acces la meciul de fotbal la care doresc să participe, să poarte documentele de acces asupra lor, să le prezinte pentru controlul accesului și să păstreze asupra lor până la sfârșitul meciului partea de bilet sau alt document care le rămâne după efectuarea accesului;

3.2.4. să prezinte, la intrarea în stadion, documentele de acces (biletul, acreditarea, invitația, permisul sau alt document special eliberat de către organizator) și, după caz, actele de identitate (buletin de identitate/pașaport);

3.2.5. nu refuze prezentarea documentelor de acces și, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a forțelor de ordine sau a personalului de ordine și siguranță privată;

3.2.6. la solicitarea forțelor de ordine/pazei private/stewarzilor, să se supună controlului corporal sumar și al bagajelor la intrarea în stadion; refuzul de a fi controlat atrage după sine interdicția de a intra în stadion la meci;

3.2.7. să prezinte, la solicitarea forțelor de ordine sau a personalului de ordine și siguranță privată, materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor;

3.2.8. să pătrundă în stadion prin locuri și intrări special amenajate de către organizator, prin turnichete sau alte căi de acces speciale și respecte sectorul, rândul și locul înscrise pe documentul de acces;
3.2.9. se comporte respectuos față de ceilalți spectatori, organizatorii și participanții la meci, reprezentanții și colaboratorii forțelor de ordine împuterniciți să asigure ordinea publică, securitatea și siguranța în incinta stadionului în timpul meciului;

3.2.10. să comunice de îndată reprezentanților și colaboratorilor forțelor de ordine, reprezentanților organizației de pază privată împuterniciți să asigure ordinea publică, securitatea și siguranța în incinta stadionului, descoperirea unor obiecte din categoria celor interzise, sau obiectelor suspecte, focarelor de fum sau incendiu, necesitatea acordării asistenței medicale căruiva dintre spectatori sau celorlalte persoane participante la meci;

3.2.11. să părăsească imediat stadionul în cazul măsurii de evacuare, impusă de forțele de ordine și să acționeze conform informațiilor și instrucțiunilor persoanelor împuternicite asigure ordinea publică, securitatea și siguranța în incinta stadionului, normelor de securitate antiincendiară și a planului de evacuare, păstrându-și calmul și fără panică;

3.2.12. să respecte curățenia în incinta stadionului și să nu aducă daune sau prejudicii celorlalți spectatori, organizatorilor și participanților la meci, proprietarilor, utilizatorilor stadionului, reprezentanților și colaboratorilor forțelor de ordine împuterniciți să asigure ordinea publică, securitatea și siguranța în incinta stadionului;

3.2.13. compenseze organizatorului prejudiciul material cauzat de către acesta bunurilor aflate în incinta stadionului;

3.2.14. să compenseze prejudiciul moral sau prejudiciul adus reputației personale sau imaginii persoanelor fizice oficiali sau organizatorului, cluburilor de fotbal sau F.M.F., în caz de scandare a cuvintelor necenzurate, denigratoare și altele la adresa acestora;

3.2.15. să compenseze organizatorului prejudiciul cauzat în urma amendării de către F.M.F., FIFA, UEFA a organizatorului pentru comportamentul neregulamentar al spectatorului, vizitatori, oaspeți, invitați și participanți la meciurile de fotbal organizate sau disputate sub egida F.M.F.

IV. RESTRICŢII

4.1. Deținătorilor de bilete, spectatorilor, vizitatorilor, oaspeților, invitaților și participanților la meciurile de fotbal organizate sau disputate sub egida FIFA, UEFA, F.M.F. sau cluburilor de fotbal afiliate le este interzis:
1) să pătrundă sau să încerce pătrunderea în incinta stadionului fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator;

2) să ocupe alt loc decât cel înscris pe biletul deținut sau alt document de acces eliberat de organizator;

3) accesul în incinta stadionului în stare vădită de ebrietate sau sub influența drogurilor și a substanțelor psihotrope;

4) accesul și consumul băuturilor alcoolice și/sau accesul cu produse alimentare proprii;

5) să comercializeze biletul/bilete pentru meci cumpărate la suprapreț sau să comercializeze bilete sau alte documente de acces la meci false;

6) să introducă în incinta stadionului, embleme, pancarte, bannere, afișe, steaguri sau alte suporturi care conțin simboluri, sloganuri, imagini ori text cu conținut obscen sau care incită la denigrarea Republicii Moldova, F.M.F., FIFA, UEFA, oficialilor acestora sau țara echipei adverse, la xenofobie, la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminare de orice fel și la violență;

7) să introducă și să afișeze însemne sau să scandeze sloganuri cu caracter politic;

8) accesul sau introducerea de arme și muniții de orice fel, făclii, torțe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, dispozitive pentru șocuri electrice, substanțe toxice, halucinogene, iritant lacrimogene ori paralizante, recipiente, corpuri contondente, cuțite, pumnale, ori alte asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, împungere ori lovire;

9) săvârșirea faptelor, actelor sau gesturilor obscene, scandarea injuriilor, cuvintelor sau expresiilor jignitoare ori vulgare, precum și alte amenințări
cu acte de violență împotriva F.M.F., FIFA, UEFA, celorlalți spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora, scandarea refrenelor injurioase sau defăimătoare;
10) amenințe reprezentanții și colaboratorii forțelor de ordine, organizației de pază privată împuterniciți să asigure ordinea publică, securitatea și siguranța în incinta stadionului;

11) să provoace sau să participe la scandal sau la acte de violență cauzatoare de suferințe fizice, să scandeze injurii, expresii jignitoare ori vulgare la adresa celorlalți spectatori, a oficialilor sau a jucătorilor;

12) să susțină sau să se implice în acte de discriminare de rasă, etnică sau religioasă, să susțină sau să protejeze persoane adepte ale ideologiei fasciste;

13) să distrugă ori să degradeze scaunele, balustradele, precum și alte elemente de mobilier sau constructive ale stadionului, să distrugă sau să deterioreze bunurile sau elementele de publicitate ale UEFA, FIFA, F.M.F., cluburilor afiliate la F.M.F. sau a partenerilor lor, sistemul de filmare utilizat pentru televizarea sau înregistrarea video a meciului, vehiculele și alte echipamente utilizate în acest sens, alte bunuri aflate pe teritoriul stadionului;

14) să arunce asupra spectatorilor, oficialilor, jucătorilor, forțelor de ordine, altor persoane prezente pe teritoriul stadionului sau în direcția suprafeței de joc cu obiecte de orice fel sau cu obiecte corozive sau care murdăresc;

15) să escaladeze gardurile care delimitează suprafața de joc, gardurile interioare de separare a sectoarelor și să nu se urce pe balustrada care delimitează spațiul de joc de tribună;

16) amplaseze steaguri sau alte materiale în scopul susținerii echipei favorite în alte locuri decât acelea stabilite de organizator; este strict interzisă amplasarea steagurilor, drapelelor sau de alte materiale sau obiecte în scopul susținerii echipelor pe obiectele, elementele şi spațiile de publicitate ale organizatorului, FIFA, UEFA, F.M.F. sau ale partenerilor lor;

17) să afișeze steaguri, bannere, obiecte din pânză sau similare acestora de dimensiuni mari și foarte mari pe brațe, deasupra capului sau peste o secțiune de sector sau tribună fără coordonarea F.M.F. sau organizatorului; dimensiunile obiectelor sau materialelor menționate anterior nu trebuie să depășească: în lățime 1,2 metri, în lungime – 2 metri;

18) să fumeze în spațiul tribunelor; fumatul este permis doar în locurile special amenajate de pe terasamentul exterior al stadionului;
19) să stea pe scări, pe căile de acces sau în dreptul căilor de evacuare;

20) să ascundă fața cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii cu intenția de a împiedica identificarea;

21) să încalce bunele moravuri, normele și uzanțele morale de conduită prin expunerea părților intime ale corpului la vedere în timpul disputării meciului;

22) accesul cu aparate de filmat / camere de luat vederi cu excepția posturilor de televiziune deținătoare de drepturi sau a reprezentanților mass-media acreditați în acest sens de organizator;

23) pătrunderea în spațiile din incinta stadionului a căror acces a fost restricționat de către organizator și/sau spațiile destinate exclusiv oficialilor, jucătorilor și organizatorilor;

24) accesul la stadion însoțiți de animale sau păsări cu excepția câinilor-călăuză pentru nevăzători și a câinilor de poliție;

25) să nu scrie, să nu deseneze sau să lipească orice pe pereții, gardurile, instalațiile, structura sau aleile stadionului, să nu dezlipească, să nu distrugă reclamele, anunțurile sau afișele expuse, să nu deterioreze, să nu ridice sau să nu mute semnele sau indicatoarele amplasate de organizator;

26)
să pătrundă pe suprafața de joc, cu excepția cazurilor de forță majoră reglementate de legislația în vigoare a Republicii Moldova;
27
) să ridice sau să mute, fără drept, barajele, gardurile ori alte obstacole amplasate de organizator sau de către forțele de ordine, pentru delimitarea sectoarelor de tribună ori peluză, pentru separarea grupurilor de suporteri și a terenului de joc de tribună, inclusiv pe cele amplasate cu caracter temporar;
2
8) să refuze păsirea imediată a arenei sportive, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine și siguranță sau de către forțele de ordine.

V. OBIECTELE DE ÎNCURAJARE

5.1. Obiectele de încurajare ce nu necesită o coordonare prealabilă cu organizatorul meciului de fotbal trebuie să respecte următoarele cerințe:
-
să nu conțină inscripții politice, extremiste, provocatoare, ofensatoare, vulgare/obscene, publicitare, care incită la denigrarea Republicii Moldova sau țara echipei adverse, la xenofobie, la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminare de orice fel și la violență;
-
să nu lezeze onoarea și demnitatea spectatorilor și celorlalți participanți la meci;
-
bannerele și steagurile/drapelele: nu trebuie să depășească dimensiunile: în lățime 1,2 metri, în lungime 2 metri. Acestea pot fi instalate pe suport de plastic (bețe de plastic) cu lungimea de maximum 1,5 metri și diametrul maxim 2,5 centimetri (cm);
- obiectele de încurajare cum ar fi tobele, trompetele sunt admise la
stadion fără coordonarea și acordul prealabil al organizatorului dacă nu depășesc dimensiunile de 40 cm x 40 cm x 40 cm.;
- să nu fie ușor inflamabile;

-
nu sunt interzise spre utilizare sau folosință de legislația în vigoare a Republicii Moldova;
-
au o traducere în limba de stat confirmată de un oficial de meci în cazul inscripțiilor într-o limbă străină care nu este cunoscută de reprezentanții forțelor de ordine.
5.2.
Obiectele de încurajare ce nu necesită o coordonare prealabilă cu organizatorul meciului de fotbal urmează a fi amplasate în așa fel încât să nu constituie un obstacol pentru vedere pentru ceilalți spectatori și participanți la meci.

5.3. Suporterii sau grupurile de suporteri ce intenționează să utilizeze la meci obiecte de încurajare ce nu corespund cerințelor enumerate mai sus (în special se are în vedere cerințele referitor la dimensiune), pot fi admise doar după coordonarea acestora cu organizatorul meciului și obținerea acceptului lui, în urma comunicării către acesta a intenției și a materialelor (ce vor fi utilizate ca obiecte de încurajare) cel târziu cu 1 zi înainte de data disputării meciului.
5.4.
Organizatorul meciului, sau după caz persoana delegată de către acesta în acest sens, trebuie în termen de 12 ore de la data recepționării intenției și a materialelor (intenționate a fi utilizate în calitate de obiecte de încurajare), să notifice solicitantului decizia luată.
5.5.
Obiectele de încurajare şi de altă natură, ce nu corespund cerințelor menționate în prezentele reguli vor fi ridicate imediat de către reprezentanții forțelor de ordine sau organizatorului și vor fi restituite posesorilor după disputarea meciului de fotbal în cazul în care acestea nu vor fi reținute/confiscate de către reprezentanții organelor de drept în conformitate cu prevederile legislației în vigoare a Republicii Moldova.

VI. RESPONSABILITĂŢI ŞI SANCŢIUNI

6.1. În cazul încălcării normelor mai sus menționate organizatorul (FIFA, UEFA, F.M.F., Cluburile de Fotbal prin intermediul F.M.F.) este în drept să restricționeze accesul la stadion sau să dispună evacuarea din incinta stadionului a deținătorilor și celorlalți participanți fără restituirea prețului suportat la achiziționarea biletelor/documentelor de acces (fără a primi despăgubire sau careva recompense) și după caz, în funcție de gravitatea încălcărilor, să atragă la răspundere disciplinară (conform Statutului, Codului Disciplinar și altor coduri sau regulamente ale organizatorului), să interzică accesul la stadioane în timpul disputării meciurilor de fotbal, să declare o persoană care încălcă prezentele reguli „persoană non-grata” la meciurile de fotbal, să sesizeze organele de drept privind atragerea la răspundere civilă, contravențională sau penală (conform legislației în vigoare a Republicii Moldova) a persoanelor vinovate.
6.2. În cazul identificării persoanelor fizice (inclusiv prin utilizarea sistemului de supraveghere video al stadionului), în privința cărora a fost
emisă o decizie a unui organ judiciar al F.M.F. sau hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă ce restricționeazăaccesul/prezența la evenimente sau competiții sportive, organizatorul esteîn drept să refuze accesul acesteia la meci, sau să dispună evacuarea persoanelor date dacă acestea au acces deja la stadion, fără restituirea prețului suportat la achiziționarea biletelor.

VII. DISPOZIŢII SPECIALE

7.1. Orice persoană care asistă la un meci ia la cunoștință că vocea sa, imaginea sa și comportarea sa pot fi folosite, fără obligația unei plăți, prin intermediul imaginilor video în direct sau înregistrate sau prin intermediul altor transmisii sau înregistrări, prin fotografii sau prin alte tehnologii media curente și/sau viitoare.
7.2. Orice persoană care asistă la un meci nu trebuie să înregistreze și/sau să transmită vreun sunet, imagine și/sau descriere a stadionului sau a meciului (de asemenea, rezultatul și/sau statistici legate de meci) decât pentru uzul personal.
Este strict interzisă răspândirea prin internet, radio, televiziune sau prin alte surse media actuale și/sau viitoare a oricărui sunet, imagine, descriere sau rezultat și/sau statistice ale meciului (în întregime sau parțial) sau a ajuta alte persoane să desfășoare asemenea activități.
7.3. Orice persoană care asistă sau este prezentă la un meci trebuie să știe că deplasarea sa în interiorul și în jurul stadionului se face pe propria sa răspundere și că organizatorul sau oricare alt organism abilitat (delegat de organizator) nu poate fi făcut responsabil de nici o pagubă apărută la stadion înainte, în timpul sau după meci, cu excepția incidentelor produse din neglijența evidentă și/sau conduita neadecvată a organizatorului.

7.4. Prezentele reguli intră în vigoare din data adoptării și sunt general obligatorii pentru toate persoanele fizice și juridice participante la activitatea fotbalistică din Republica Moldova – organizatori de meciuri de fotbal, oficiali și oficiali de meci, reprezentanții forțelor de ordine
împuterniciți să asigure ordinea publică, securitatea și siguranța în incinta stadioanelor în timpul meciurilor de fotbal, jucătorii de fotbal, agenți de jucători, reprezentanții mass-media, spectatori, suporteri, fani, deținători de bilete, invitați, vizitatori, oaspeți și alte categorii de persoane care p
articipă sau sunt prezente la meciurile de fotbal organizate sau disputate sub egida FIFA, UEFA, F.M.F. sau a cluburilor de fotbal afiliate.