Istoria Clubului
La 21 august 2005 echipa noastră disputa primul său meci oficial în campionatul Moldovei la fotbal.
În acel meci, clubul FC Viitorul Step-Soci (cum se numea echipa noastră la acea vreme) a întâlnit în deplasare pe FC Floresti în cadrul primului meci al noului sezon din Divizia B Nord 2005/06, într-o zi de duminică, la ora 16:00, meciul încheindu-se cu o remiză albă – 0:0.
***
Clubul nostru a fost înființat în anul 2005, în satul Step-Soci din raionul Orhei, și a jucat inițial sub denumirea de Viitorul Step-Soci. Cu această denumire echipa a evoluat timp de doi ani în Divizia „B”, după care un an în Divizia „A”. În sezonul 2008-2009 echipa s-a mutat la Orhei și totodată și-a schimbat denumirea în Viitorul Orhei, iar în 2010 a fost redenumit în Milsami Orhei.
În anul 2011, echipa FC Ursidos Chișinău a fuzionat cu Milsami Orhei, noul club fiind denumit FC Milsami-Ursidos. La 1 august 2011 clubul a organizat un concurs deschis pentru realizarea artistică a unei noi sigle a echipei orheiene, premiul cel mare fiind 200 de euro și o minge cu autografele jucătorilor echipei. Termenul limită de trimitere a lucrărilor a fost 31 august 2011, iar vernisarea lucrărilor și premierea urma să aibă loc în data de 10 septembrie 2011, la Complexul Sportiv din Orhei, în pauza meciului Milsami-Ursidos – Iskra-Stali Rîbnița, din etapa a VII-a a Diviziei Naționale. La sfârșitul lunii noiembrie 2011, pe site-ul oficial al clubului au fost postate 17 variante de logo-uri, fanii și locuitorii orașului Orhei pot să-și expună părerea pe pagina de internet a formației în alegerea unei viitoare sigle a clubului.
Pe 27 mai 2012, Milsami Orhei a câștigat în premieră Cupa Moldovei la fotbal! “Vulturii” au învins în finală formația CSCA-Rapid Ghidighici, după loviturile de departajare. După 120 de minute fără goluri, Milsami s-a impus la penalty-uri cu scorul de 5-3.
În sezonul 2014-2015 echipa a câștigat în premieră titlul de campioană a Moldovei, acesta fiind și primul caz când o echipă dintr-un alt oraș decât Chișinău și Tiraspol câștigă titlul în Republica Moldova.
În finala Cupei Moldovei – Orange – 2017-2018, disputată miercuri, 23 mai 2018, pe stadionul Zimbru, echipa antrenată de Veaceslav Rusnac a învins dramatic, în prelungiri, formația Zimbru Chișinău, scor 2-0. Ambele goluri ale învigătorilor au fost marcate de Maxim Antoniuc. Astfel, Milsami și-a trecut în palmares a doua Cupă a Moldovei, după cea cucerită în 2012.
Documentarul "FC Milsami Orhei - trecut, prezent si viitor!!!"